CityAir – primul program național de monitorizare a calității aerului în școli

CityAir| primul program național de monitorizare a calității aerului în școli

Asociația Română pentru Smart City a lansat joi, 17.06.2021, programul City Air, primul program național de monitorizare a calității aerului din școli. Programul își propune să devină cea mai mare mișcare pentru îmbunătățirea calității aerului în școlile din România.

Lansarea oficială a proiectului a avut loc în Amfiteatrul Școlii Regina Maria, evenimentul fiind realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Administrația Școlilor Sector 6. printr-o investiție privată de 50.000 euro.

Proiectul-pilot ce stă la baza realizării rețelei naționale City Air a demarat în Capitală în data de 8 iunie 2021 și vizează instalarea a 60 de stații de monitorizare în cele 30 de școli selectate în program. Datele pot fi accesate gratuit pe platforma map.cityair.ro. Periodic, un grup de lucru din cadrul asociaţiei va realiza rapoarte şi buletine care să conţină interpretarea acestor date.
Investiţia inițială este în valoare de 50.000 de euro și este 100% privată. Din septembrie, orice părinte va putea descărca o aplicaţie, va alege şcoala unde e copilul său şi va primi alerte în timp real în privința poluării.

Implementarea Proiectului “City Air” în unităţile de învăţământ din Sectorul 6 presupune, într-o primă etapă, montarea a câte două stații de monitorizare locală a nivelului poluării. Acestea se montează în interiorul şi în exteriorul unităţilor de învăţământ şi vor măsura, timp de un an de zile, particulele în suspensie şi gazele periculoase din aer, acestea având un efect extrem de nociv asupra sănătăţii umane, datele colectate fiind apoi stocate şi prelucrate într-o aplicaţie dedicată.

România nu are o rețea de monitorizare a aerului în școli. 25.000 de oameni mor anual din probleme asociate poluării, iar în acest moment 80 de persoane, statistic, oficial, mor din cauza problemelor de poluare, în fiecare zi a precizat Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Română pentru Smart City. 

Acesta a mai subliniat importanța măsurării calității aerului, pentru identificarea soluțiilor, dar mai ales importanța colaborării autorităților locale și centrale și a societății civile și a felicitat deschiderea și transparența primăriei sectorului 6 față de acest subiect.

Suntem în etapa în care testăm stații, testăm tehnologii, în care ne ducem în mijlocul comunității și învățăm împreună. Nu putem să vorbim despre dezvoltare urbană, dacă nu înțelegem ce probleme aduce poluarea. Așa cum atunci când ne simțim rău, mergem la doctor pentru a putea obține un diagnostic și să facem investigații, la fel trebuie să acționăm și când vine vorba de poluare. Tocmai de aceea, City Air este infrastructura, gratuit pusă la dispoziția autorităților centrale și locale, societății civile și tuturor celor care sunt interesați să găsească soluții. Doar într-un mediu colaborativ, această platformă poate funcționa. — Eduard Dumitrașcu – președinte Asociația Română pentru Smart City

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, 600.000 de copii mor anual din cauza poluării din interior și din exterior.

Scopul nostru este să vedem imaginea reală din școli și creăm astfel infrastructura necesară pentru a arăta o radiografie la zi.

Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu a vorbit despre importanța schimbării comportamentului civic. Acesta a precizat că doar dotarea cu senzori a tuturor instituțiilor publice nu va rezolva problema, autoritățile trebuie să stabilească o metodologie unitară și clară, iar cetățenii să se implice.

Acum deschideți un drum în București. Începem cu 5 școli în sectorul 6, dar trebuie să ajungem la 500 de senzori care trebuie distribuiți teritorial extrem de bine pentru a identifica sursa de poluare. Senzorii ne ajută să conștientizăm problema și apoi noi, alături de Poliția Locală, trebuie să intervenim. Dacă ai, de exemplu, o sursă de poluare locală, cum este un șantier, ai suspendat activitatea până se iau măsurile necesare, dacă un bulevard este foarte aglomerat, Primăria Capitalei își asumă să închidă circulația pe acea arteră.  Aceste elemente care țin de smart city trebuie să ajute în prioritizarea deciziilor și a bugetelor. — Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6

Datele pot fi accesate de toată lumea pe platforma map.cityair.ro. Calitatea aerului este descrisă într-o primă fază cu indicatorii: ”bună”, ”medie”, ”rea”, astfel încât utilizatorii să înțeleagă într-un mod cât mai simplu datele colectare de stațiile de monitorizare. În partea din spate însă, datele complete sunt stocate și, periodic, vor fi emise rapoarte care să arate cum a evoluat calitatea aerului pe o perioadă mai mare de timp, în școlile în care au fost instalate stațiile.

Reprezentantul Claritech, partener al proiectului City Air a vorbit despre stațiile de monitorizare Nubo, instalate în exteriorul unităților școlare.

Am căutat o soluție care este folosită pe cele mai importante piețe din lume și din Europa, care au o precizie superioară și care completează datele stațiilor mari folosite de instituțiile statului. Simțim nevoia să ne implicăm, să  punem osul la treabă, să investim, pentru că vrem să îi facem pe oameni să conștientizeze cât de important este acest subiect. — Cristian Croitor – managing Director Claritech

Platforma map.cityair.ro este compusă din mai multe module: modulul de securitate, modulul de colectare a datelor de la senzori și modulul de hartă interactivă. Sunt folosite tehnologii de ultimă oră, tehnologii Cloud ce ne permit stocarea rapidă și în siguranță a datelor. Am implementat sisteme ce împiedică alterarea datelor. Planificăm și o versiune mobilă, ce va permite monitorizarea printr-un sistem de notificări a tuturor școlilor. Andrei Zamfirescu, Head of Development TNT Computers.

Importanța datelor colectate de stații a fost subliniată și de domnul Dragoș Preda, Director executiv SN Radiocomunicații.

Este nevoie să vorbim despre educarea noastră, a fiecăruia dintre noi, ca să conștientizăm ce rol avem în societate. Este nevoie de soluțiile date de instituțiile statului, dar și de soluții mobile care au fost prezentate astăzi. Avem nevoie de date, ele nu sunt scopul în sine, ci un mijloc pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea orașelor inteligente. — Dragoș Preda – Director executiv SN Radiocomunicații

Pe baza acestor date, dorim să realizăm alături de autorități centrale și locale, societatea civilă, părinți, profesori și elevi, un set de măsuri menite să reducă poluarea.

Sperăm ca rețeaua City Air, primul program pentru monitorizarea calității aerului din școli să fie cât mai extinsă, vom extinde și noi rețeaua națională în București cu încă 3 stații de monitorizare până la final de an și vom mai lua 24 de analizoare pentru PM10— George Gârbacea, președinte Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Am montat și eu un senzor la un moment dat în fața unei școli din București, pentru că obiceiul părinților era să își ducă copiii la școală și să țină motorul turat câte jumătate de oră, și când îi duceau și când îi luau, ceea ce producea un miros insuportabil. Atunci când avem o sursă de gaze sau fum într-un cvartal de blocuri, poluarea rămâne ore întregi. Poate reușim să îi dezvățăm pe părinți de acest gest. Senzorii din programul City Air cred că vor explica fenomenul. Octavian Berceanu, comisar general Garda de Mediu

Programul City Air are și o componentă educațională, în cadrul programului vom organiza ore de mediu interactive la elevii din școlile înscrise. Scopul este să le explicăm cum acționează poluarea, care sunt efectele ei pe termen lung și cum o pot reduce. O conduită preventivă, menită să educe și să aducă beneficii pe termen lung.

Educația de mediu ar trebui să reprezinte o prioritate în România. Oamenii nu știu cum să aibă grijă de mediu și cum să reducă anumite fenomene nocive, pentru că nu au informația necesară. Doar atunci când vom înțelege problemele cu care ne confruntăm zi de zi, vom putea schimba ceva.  — Teodora Iacob, Președinte Asociația Nature Talks

La evenimentul de lansare a programului City Air a participat și Nicolae al României, Președintele Asociației Principele Nicolae, un susținător al proiectelor care promovează grija față de mediu.

Poluarea este una dintre cele mai acute probleme cu care ne confruntăm la nivel global. Calitatea aerului trebuie să fie una dintre principalele noastre preocupări, mai ales când ne gândim la copiii noștri. Este nevoie de strategii concrete și programe de combatere a poluării. Un alt pas important este extinderea infrastructurii pentru deplasarea cu bicicleta sau alte mijloace de transport prietenoase cu mediul. Nicolae al României, Președintele Asociației Principele Nicolae

City Air este un proiect coordonat și implementat de Asociația Română pentru Smart City cu tehnologie pusă la dispoziție cu simț de răspundere de către Claritech, SC INOESY SRL, TNT Computers SRL și partener de mediu și educațional Nature Talks, Smart City Magazine, Academia Smart City.

Programul a demarat prin instalarea în 30 de școli din București a 60 de stații pentru monitorizarea calității aerului: în interiorul și în exteriorul clădirii. Stațiile măsoară în timp real particulele în suspensie PM 1, PM 2.5, PM 10, umiditatea, presiunea și temperatura.

În următoarea perioadă, programul se extinde la nivel național. Vom dezvolta și o aplicație mobilă, care va emite alerte atunci când calitatea aerului este proastă.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe CityAir.ro

CityAir – primul program național de monitorizare a calității aerului în școli