Contact: 0369 10 10 10

Digitalizare IMM PNRR C9

Digitalizare IMM PNRR C9

Digitalizare IMM PNRR C9

PILONUL III. Creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice

COMPONENTA C9. SUPORT PENTRU SECTORUL PRIVAT, CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE

INVESTIȚIA I3. SCHEME DE AJUTOR PENTRU SECTORUL PRIVAT

MĂSURA 1. SCHEMĂ DE MINIMIS ȘI SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT ÎN CONTEXTUL DIGITALIZĂRII IMM-URILOR

APEL 1 – DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

Prezentul ghid se adresează proiectelor ce prevăd activități care au ca scop digitalizarea IMM-urilor prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor.

Instrumentul de grant de până la 100.000 euro pe întreprindere va sprijini IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale cum ar fi achizițiile de hardware TIC, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor/licențelor software, inclusiv soluțiile de automatizare a proceselor robotizate și a fluxurilor tehnologice, achiziționarea de tehnologii blockchain, achiziționarea de sisteme de inteligență artificială, învățarea automată, realitatea augmentată, realitatea virtuală, achiziționarea unui site de prezentare, achiziționarea de servicii de cloud și de internet al obiectelor, formarea personalului cu ajutorul echipamentelor IT, consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile.

Obiectivul investiției I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat este de a sprijini digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea competitivității, favorizând inovarea acestor întreprinderi și facilitând noi formule de lucru.

Această subcomponentă va aborda una dintre principalele provocări cu care se confruntă IMM-urile: presiunea de a-și adapta modelele de afaceri la realitățile digitale.

Prezentul apel este coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Coordonator De Reforme și Investiții- Direcția Generală Implementare PNRR și Instrumente Financiare.

Valoarea totală alocată prezentului apel este de 347,50 milioane euro*, echivalentul în lei (cursul Inforeuro aferent lunii noiembrie 2022: 1 euro = 4.9189 lei), împărțită astfel:

34,75 milioane EUR aferent componentei 012 Servicii și aplicații IT dedicate competențelor digitale și incluziunii digitale

312,75 milioane EUR aferent componentei 010 Digitalizarea IMM-urilor

 Alocarea bugetului pe regiuni de dezvoltare este următoarea:

Regiune Buget regiune (euro) Buget regiune (lei) Pondere
Nord Est 44,978,494.27 221,244,715.46 12.94%
Sud Est 48,153,174.18 236 860 648.47 13.86%
Sud-Vest Oltenia 49,891,137.64 230 819 448.12 14.36%
Vest 49,752,100.56 245 409 516.94 14.32%
Nord-Vest 40,621,999.20 244 725 607.44 11.69%
Centru 41,247,666.04 199 815 551.86 11.87%
Sud-Muntenia 46,925,013.34 202 893 144.48 13.50%
București-Ilfov 25,930,414.78 127 549 117.21 7.46%
Total 347,500,000.00 1,709,317,750.00 100.00%

Cursul valutar utilizat este cursul Inforeuro aferent lunii noiembrie 2022: 1 euro = 4.9189 lei.

În cazul în care în urma activității de evaluare și selecție bugetul alocat unei/unor regiuni de dezvoltare nu este contractat, proiectele aflate pe lista de rezervă din regiunile care au epuizat alocarea prevăzută se vor ierarhiza și contracta în funcție de punctajul obținut și în limita bugetului alocat.

Valoarea maximă a ajutorului de minimis este cuprinsă între:

  1. 20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere;
  2. 20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică;
  3. 20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

Rata de ajutor este de 90% din totalul cheltuielilor eligible pentru toate tipurile de beneficiari, restul de 10% reprezintă cofinanțare ce trebuie asigurată din surse propria.

Valoarea asistenței financiare nerambursabile în euro se calculează în lei la cursul de schimb InforEuro din luna precedentă lunii elaborării ghidului.

Activitățile propuse în cadrul proiectelor intră sub incidența ajutoarelor de minimis.

Plafoanele maxime de care poate beneficia întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data acordării ajutorului de minimis şi anul acordării ajutorului de minimis), nu va depăși echivalentul în lei a 200.000 euro calculat la cursul InforEURO în vigoare la data semnării contractului de finanțare (100.000 euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost).

Conditiile de eligibilitate ce trebuie indeplinite sunt:

(1) În cadrul acestui ghid întreprinderile eligibile sunt IMM-uri înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 actualizată pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările;

(2) Solicitanții eligibili îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. au calitatea de întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM-uri). Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare;
  2. sunt înființate cel târziu la data de 31.12.2021;
  3. nu au avut activitatea întreruptă/suspendată în anul 2022;
  4.  au înregistrat profit din exploatare în anul 2021;
  5. se angajează să suporte din resurse proprii cofinanțarea prevăzută în condițiile prezentului ghid;
  6. nu desfășoară activități cu produse cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc, precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;
  7. nu dețin pagini web care conțin acte sau materiale cu caracter obscen, definite conform Legii 196/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  8. nu intră în categoria de „întreprinderi aflate în dificultate”, așa cum acestea sunt definite în cuprinsul prezentului ghid;
  9. nu se află în stare de faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare saususpendare temporară a activității sau nu se află în situații similare în urma unei proceduri de aceeași natură prevăzute de legislația sau de reglementările naționale;
  10. nu fac obiectul unui ordin de recuperare, în urma unei decizii privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal și/sau incompatibil cu piața comună.
  11. nu au legătură cu industria de tutun (producție, distribuție, prelucrare și comerț);
  12. nu prevăd clonarea în scopuri reproductive; nu desfășoară activități destinate modificării patrimoniului genetic al ființei umane care ar putea face astfel de schimbări ereditare, activități de creare a embrionilor umani exclusiv în scopul cercetării sau în scopul obținerii de celule stem, inclusiv de către mijloace de transfer nuclear de cellule somatice;
  13. nu desfășoară activități de jocuri de noroc (producție, construcție, distribuție, prelucrare, comerț sau software conex);
  14. nu desfășoară comerț sexual;
  15. nu implică animale vii în scopuri experimentale și științifice în măsura în care respectarea „Convenției Consiliului Europei pentru protecția animalelor vertebrate utilizat în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice ”nu poate fi garantată;
  16. nu desfășoară activități de dezvoltare imobiliară sau financiare, cum ar fi achiziționarea sau tranzacționarea cu instrumente financiare.
  17. nu desfășoare activități legate de exploatare/extracție, prelucrare, distribuție, depozitare sau arderea combustibililor fosili solizi și a petrolului, precum și investiții legate de extracția gazelor.
  18. solicită ajutor de minimis a cărui valoare se încadrează in limitele prevăzute în prezentul ghid.
  19. se angajează ca la finalul implementării proiectului să atingă minim 6 dintre criteriile de intensitate digitală, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI), respectiv să devină o întreprindere:
    1. în care mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces la internet în scopuri de afaceri (cate un user diferit pentru fiecare angajat care utilizează computerul);
    2. care utilizează un pachet software ERP pentru a partaja informații între diferite zone funcționale comerciale;
    3. care deține viteză maximă de download contractată a celei mai rapide conexiuni de internet la linie fixă de cel puțin 30 Mb/s;
    4. în care vânzările on-line au reprezentat mai mult de 1% din cifra de afaceri totală și vânzările web către consumatori privați (B2C) mai mult de 10% din vânzările web (raportat la perioada de depunere a proiectului);
    5. v. utilizează IoT;
    6. utilizează cel puțin o rețea socială (întreprinderile care folosesc rețelele sunt considerate cele care au un profil de utilizator, un cont sau o licență de utilizator în funcție de cerințele și tipul de social media; întreprinderile care plătesc exclusiv pentru postarea de reclame (anunțuri banner) fie direct către proprietarul rețelei sociale (de exemplu, Facebook, Twitter etc.), fie indirect prin intermediul întreprinderilor care oferă servicii online pentru postarea automată a mesajelor publicitare pe rețelele sociale (de exemplu, SoKule etc.) sunt excluse pentru acest criteriu);
    7. utilizează CRM;
    8. cumpără servicii cloud computing sofisticate sau intermediare (este un model care permite oricând, convenabil și/sau la cerere acces prin rețea la un grup partajat de resurse de calcul configurabile – de ex. rețele, servere, stocare, aplicații și servicii – care pot fi rapid furnizate și lansate cu un efort minim de management sau cu o interacțiune minimă de la un furnizor de servicii. Există trei modele de servicii de servicii de cloud computing: Software ca serviciu (SaaS), Platformă ca serviciu (PaaS) și Infrastructură ca un serviciu (IaaS));
    9. utilizează tehnologia de AI;
    10. cumpără servicii de cloud computing utilizate pe internet;
    11. realizează vânzări prin comerț electronic de cel puțin 1% din total vânzări (în vânzările de bunuri sau servicii prin comerț electronic, comanda este plasată prin site-uri web, aplicații sau mesaje de tip EDI1 prin metode special concepute pentru a primi comenzi. Plata se poate face online sau offline. Comerțul electronic nu include comenzile scrise prin e-mail);
    12. utilizează două sau mai multe rețele sociale.

Beneficiarii vor prezenta la ultima Cerere de transfer un Raportul tehnic IT întocmit de un auditor independent/ entitate care are ca domeniu principal de activitate consultanță în tehnologia informației și care va certifica faptul că implementarea proiectului a condus la îndeplinirea criteriilor DESI asumate prin proiect.

În cazul în care Raportul tehnic IT nu va certifica faptul că au fost îndeplinite minim 6 criterii DESI, în urma implementării proiectului de digitalizare, cererea de transfer nu va fi acceptată la plată.

(3) Activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data de 31 decembrie 2021.

(4) Proiectul se poate implementa în una sau mai multe locații de implementare, aflate în aceeași regiune de dezvoltare.

(5) În cadrul acestui apel nu sunt eligibile întreprinderile pentru care se constată că au desfășurat în ultimul an fiscal activități autorizate (așa cum rezultă din situațiile financiare aferente anului 2021) în domeniile din următoarele clase CAEN:

  1. 5829 – Activități de editare a altor produse software;
  2. 6201 – Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client);
  3. 6202 – Activități de consultanță în tehnologia informației;
  4. 6203 – Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul;
  5. 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației;
  6.  6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe
  7. 6312 – Activități ale portalurilor web;
  8. 6399 – Alte activități de servicii informaționale n.c.a.;

(6)    a) Un solicitant care își desfășoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât și în sectoare/domenii neeligibile, așa cum sunt menționate mai sus, poate beneficia de finanțare pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități, ca urmare a semnării contractului de finanțare.

b) Un solicitant care are autorizate coduri CAEN de mai sus, poate beneficia de finanțare pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiția asumării printr-o declarație că va prezenta un raport/ adresă întocmită de un expert contabil – membru CECAR sau auditor financiar CAFR, care va certifica că firma nu a avut încasări din activitățile specifice codurilor CAEN enumerate, conform situațiilor financiare aferente anului 2021, în etapa de contractare a proiectului.

(7) Nu pot beneficia de finanțare în condițiile prezentului ghid întreprinderile al căror reprezentant legal, la data depunerii aplicației de proiect și pe întreaga perioadă de evaluare, selecție și contractate se află în următoarele situații:

  • a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru un delict legat de conduita sa profesională, pentru fraudă, corupție, participare la o organizație criminală sau la orice alte activități ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene (se verifică pe baza cazierului judiciar, în etapa de contractare a proiectului);
  • este subiectul unui conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naționale/unionale în vigoare, sau se află într-o situație care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivității și imparțialității procesului de evaluare, selecție, contractare și implementare a proiectului;

(8) În procesul de pregătire, implementare şi durabilitate a proiectului, solicitantul va respecta legislaţia naţională şi europeană aplicabilă în domeniul egalităţii de şanse, de gen, nediscriminare, accesibilitate.

(9) Solicitantul va declara respectarea obligaţiilor prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) (“A nu prejudicia în mod semnificativ”), în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01), pe toată perioada de implementare a proiectului.

(10)  Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni și nu poate depăși data de 30 iunie 2025. Beneficiarii care nu finalizează proiectul în perioada de eligibilitate a cheltuielilor vor suporta din bugetul propriu sumele necesare finalizării proiectelor după această perioadă.

Criteriile de eligibilitate trebuie respectate de solicitant, la momentul depunerii proiectului, contractării, implementării, precum și pe perioada derulării contractului de finanțare, în condițiile stipulate de acesta.

Activitati eligibile PNRR C9- Digitalizare IMM

Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi sprijinite activități/acțiuni specifice care să sprijinite IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale precum:

  • achiziții de hardware TIC;
  • achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
  • dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
  • achiziții de tehnologii blockchain;
  • achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
  • achiziționarea unui site de prezentare;
  • achiziția de servicii de tip cloud și IoT;
  • instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
  • consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile.

Activele necorporale sunt eligibile pentru calculul costurilor de investiții dacă îndeplinesc următoarele condiții:

  • Trebuie să fie utilizate exclusiv în cadrul IMM-ului;
  • Trebuie să fie amortizabile;
  • Trebuie să fie incluse în activele IMM-ului.

Achiziția activelor fixe necorporale, pentru a fi folosite în cadrul proiectului, se face pe bază de:

  • contract pentru obținerea dreptului de proprietate (în cazul aplicațiilor informatice, sau al brevetelor)
  • contract de licență sau de cesiune pentru obținerea unui drept de utilizare

Pentru justificarea bugetului proiectului este necesar să se prezinte minim 2 oferte de preţ pentru fiecare achiziţie de bunuri/servicii/lucrări, documente care vor fi ataşate cererii de finanţare.

Pentru achizițiile derulate în cadrul proiectului, beneficiarii vor respecta prevederile ÎNDRUMARULUI METODOLOGIC pentru beneficiarii privați aplicabil în derularea procedurilor de achiziție pentru atribuirea contractelor de furnizare de produse, prestare de servicii, execuție de lucrări finanțate din fondurile externe nerambursabile și rambursabile aferente Mecanismului de Redresare și Reziliență (Anexa 7) la ghidul final.

Categorii de cheltuieli eligibile în cadrul acestui apel de proiecte PNRR C9 Digitalizare IMM, sunt:

a) cheltuieli cu servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care are nevoie IMM-ul;

b) cheltuieli aferente achiziționării de hardware TIC, de echipamente pentru automatizări și robotică integrate cu soluții digitale și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv pentru E-commerce, IoT (Internet of Things), tehnologii blockchain etc., precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere in funcțiune;

c) cheltuieli aferente realizării rețelei LAN/WiFi;

d) cheltuieli aferente achiziționării și/sau dezvoltării și/sau adaptării aplicațiilor/licențelor software, cheltuieli pentru configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiune financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, cheltuieli pentru implementarea RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Mangement), pentru sisteme IoT (Internet of Things) și AI (Artificial Intelligence), tehnologii blockchain, soluții E-Commerce etc. și integrarea acestora in BTP (Business Technology Platform), acolo unde este cazul;

e) cheltuieli aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei;

f) cheltuieli aferente achiziționării/închirierii pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului, a unui nume de domeniu nou;

g) cheltuieli cu servicii de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil;

h) cheltuieli aferente achizițiilor de servicii de tip Cloud Computing pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;

i) cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru consolidarea securitatii cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/rețele, pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;

j) cheltuieli cu serviciile pentru auditare tehnică IT (elaborare raport tehnic IT); Entitățile care furnizează astfel de servicii nu pot avea calitatea de furnizori și pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul unui proiect. cheltuieli eligibile în cadrul unui proiect.

k) cheltuieli cu instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC (cheltuială obligatorie în procent de maxim 10% din valoarea finanțată). În cadrul acestei categorii de cheltuieli vor fi cuprinse obligatoriu și cursuri în domeniul IT pentru persoanele responsabile cu conducerea și controlul întreprinderii, cursuri care să aibă rolul de a-I ajuta pe aceștia să conștientizeze rolul digitalizării în creșterea unei întreprinderi. Cursurile de competențe digitale trebuie să fie acreditate Autoritatea Națională pentru Calificări sau /și cu recunoaștere națională/ internațională etc.

Cheltuielile prevăzute la lit. a) și j) nu pot depăși, cumulat, 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile, în cazul în care nu sunt cheltuieli deductibile, este suportată din bugetul de stat (art. 13, alin. ( x) lit. b) din OUG nr. 124/2021).

Cheltuieli cu activitățile obligatorii de informare și publicitate, ce derivă exclusiv din Manualul de identitate vizuală privind operațiunile finanțate din PNRR, vor fi suportate de beneficiar.

Cheltuieli neeligibile Digitalizare IMM – PNRR C9

– alte cheltuieli care nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile descrise mai sus;

– cheltuielile privind costuri administrative;

– echipamente second-hand;

– cheltuielile de personal;

– cheltuieli financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rata și dobânzi aferente creditelor;

– contribuția în natură;

– amortizarea;

– achiziții în regim de leasing;

– achiziţia de terenuri.

Depunere proiectelor prin PNRR C9 Digitalizare IMM

Apelul lansat este de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.

Proiectele pot fi depuse doar în perioada menționată mai jos:

● Dată publicare ghid: 15.12.2022 și actualizat prin Corrigendum nr. 1 in data de 11.01.2023 si nr. 2 in data de 26.01.2022

● Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 01.02.2023, ora 10.00, se modifică și devine 15.02.2023, ora 10.00 

Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 31.03.2023, ora 24:00, se modifică și devine 18.04.2023, ora 24:00

● Perioadă etapă evaluare proiecte: 19.04.2023 – 31.05.2023

● Perioadă estimativă etapă I de semnare a contractelor: 30 iunie 2023

● Perioadă estimativă etapă II de semnare a contractelor: 31 august 2023

Solicitările de finanțare și documentele anexate vor fi transmise on-line prin utilizarea platformei dedicate pentru depunerea proiectelor PNRR, de la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro

Cererile de finanțare și documentele anexate se vor depune in format .pdf,  sub semnătură electronică, certificată a reprezentantului legal/împuternicit al solicitantului.

Sursa informatii: https://www.fonduri-structurale.ro/fisa-proiect/23/planul-national-de-redresare-si-rezilienta/585/c9-i3-grant-de-pana-la-100-000-euro-pentru-sectorul-privat-digitalizare-imm

TNT Computers, vine in sprijinul IMM-urilor cu solutii si servicii de digitalizare, care pot fi accesate prin acest apel de proiecte:

  • Echipamente hardware
  • Software Management de documente
  • Modul Management Contracte
  • Modul Clienti
  • Solutii de arhivare electronica
  • Retele WIFI/LAN
  • Servere etc.

Pentru cei interesati, va rugam sa ne contactai pe email la adresa vanzari@tntcomputers.ro

Digitalizare IMM PNRR C9